sunt suporter al echipei Steaua! uuuuuu… deja aud injuraturile unora, amplificate de evenimentele de la meciul de aseara. mai mult – ma intitulez ultras! gata! acum chiar am dat de dracu’! nu numai ca sunt injurat de suporterii echipelor adverse, dar cred ca nici mama nu se mai uita la mine cu privirea ei blajina de mama, iar iubita mea poate se gandeste de doua ori inainte sa-mi spuna ca ma iubeste… pentru ca, nu-i asa, sa fii ultras echivaleaza cu un blam public. ce spun eu… ostracizare de-a dreptul! daca ma aude vreun organ al legii sigur ma invita la sectia de politie sa-mi ia amprentele si sa-mi faca o poza. chiar doua, ca si profilul are importanta lui. dragii mei, a fi ultras pentru mine inseamna (ce inseamna de fapt pentru toti ultrasii veritabili) sa merg la meciurile echipei favorite sau sa nu pierd nici unul la tv dc nu se poate sa fiu prezent pe stadion. sa merg in peluza nu ca sa urmaresc meciul ci ca sa cant 90 de minute (chiar mai mult – si inainte de meci), sa flutur un fular sau steag in culorile echipei favorite, sa particip la coregrafia galeriei, sa ma vopsesc pe fata, sa ma bucur de victorie sau sa plang atunci cand ea nu apare. nu inseamna sa arunc cu pietre in adversari, sa ii scuip pe jucatori, sa injur de mama arbitrul (chiar daca uneori mai ia si decizii gresite), sa urasc pe toata lumea din jurul meu care nu striga impreuna cu mine FORZA STEAUA! nu! asta fac idiotii, cretinii, animalele… asta au facut aseara unii asa-zisi suporteri, practic unii asa-zisi oameni. dupa meciurile cu miza, decisive, in care galeria canta si incurajeaza echipa, o poarta cat pot ei de mult spre victorie, jucatorii spun de obicei “multumim suporterilor! au fost minunati! au fost al 12-lea jucator! si cu ajutorul lor am castigat acest meci!”. si asa si e… cine nu a fost pe stadion nu are cum sa inteleaga acest lucru… pentru ca scandarile si cantecele noastre ii fac pe jucatori sa se simta mai zmei, ca sa ma exprim plastic. si, impulsionati si plini de andrenalina, isi depasesc de multe ori conditia… si dau tot ce au mai bun din ei si, uneori, chair mai mult! aseara, al 12-lea jucator a luat cartonas rosu! si-a lipsit echipa de aportul lui. i-a taiat aripile in momentul in care isi luase zborul. si asa cum (gresit, dar o fac!) ii huiduie pe jucatorii din teren atunci cand acestia gresesc sau nu dau totul din ei, asa si acum ar trebui sa se huiduie singuri. sau mai bine – sa-i huiduie jucatorii din teren. pentru ca aseara nu cei 11 jucatori din teren au pierdut meciul – ci al 12-lea, cel din tribuna!
poate ar fi bine ca acesta sa fie un moment de reflexie… dar cred ca e un lucru prea complicat sa-l ceri unora… poate ar fi momentul sa facem o cotitura… dar e greu atunci cand in romania se circula mai mult prin balarii sau prin santuri… poate ar fi bine sa se ia masuri… asa cum a facut arbitrul aseara. dar ce masuri sa iei cand in romania a disparut etalonul? sau nu a disparut, dar etalonul e exact ce s-a intamplat aseara?…
e mult de discutat pe tema asta. putem sa facem chiar mii de scenarii pentru ca romanul se naste nu poet, ci scenarist! putem face ce vrem noi… dar cred ca cel mai bun lucru pe care am putea sa-l facem e sa stam putin si sa ne gandim. sa reflectam… si sa schimbam ceva in mersul lucrurilor. dar putem face asta? putem fi macar 5 minute lucizi?… intr-o tara in care suntem toti suntem mai mult sau mai putin maimute (si aici va invit sa cititi un superb comentariu facut de andrei vochin tot pe aceasta tema) cred ca e imposibil! sa fii nervos, sa injuri, sa dai cu pumnul, sa strici in loc sa construiesti e, la noi in tara, o calitate!… pacat!
